O poveste de viata dulce-amara cu final energizant

O poveste de viata dulce-amara cu final energizant

Oare in alta viata am trait la Pitesti? Sau m-am nascut acolo? Am doua prietene foarte bune care provin din acel oras, una locuieste in acelasi oras de adoptie ca si mine, cealalta inca locuieste acolo. Ele inca nu se cunosc, dar mi-ar dori acest lucru. Cine stie ce ne rezerva viitorul. Pana atunci eu le multumesc ca fac parte din viata mea.

Astazi am observat o poza care mi s-a parut foarte amuzanta si era insotita de urmatorul mesaj: atunci cand tu si prietena ta va cunoasteti de cel putin 7 ani, nu mai sunteti prietene, ci rude. Pe Ana o stiu de 7 ani, 7 ani in care am impartit si bucurii si zambete, si rasete, si lacrimi si tristeti. Cei drept distanta dintre noi nu ne-a despartit si am stiut sa fim alaturi una de alta mereu, sa tinem aproape, cum spune o cunostinta.

Stim atat de multe una despre alta incat distanta dintre niciodata nu a fost o problema si nu a contat orasul in care am stat. Adevarul e ca am locuit in cateva orase: Sibiu, Ploiesti, Bucuresti, Ramnicu-Valcea. Viata ei a luat o turnura frumoasa. Intotdeuna dupa furtura apare soarele, trebuie doar sa avem incredere si rabdare. Ea a avut sau a fost nevoita sa aiba. Azi se imparte intre serviciu, facultate si master. In timpul liber, daca va vine sa credeti ca mai are si asa ceva, pentru un venit suplimentar faca cate un tratament / injectii la cate un copil.

In Decembrie a fost la un copil care de multe ori ii spunea sa urce la el in camera de joaca. Adevarul e ca nu petrecea foarte mult timp acolo, dar voia sa ii arate ceva. Eu am o fetita si desi vorbeste despre diverse persoane in lispa lor, cand sunt de fata de rusineaza. Asa era si acest copil. Acolo era un oras de lego pe care voia sa i-l arate.

Toate mamele stiu chinul prin care trec atunci cand puiul lor are de suferit. Acest copil la care se ducea era si un pui de nazdravan si bunica lui ii promitea mereu cate un lego classic de fiecare data cand trebuia schimbata branula. Adevarul e ca pe moment copilul nu dadea crezare la cuvintele bunicii, dar pe urma isi astepta sau chiar isi cerea recompensa.

Ca mama pot spune ca atunci cand calitatile profesionale se impletesc cu calitatile umane, pot spune ca ma simt in siguranta, atat eu cat si fetita mea. Sa lucrezi ca omul este foarte greu, dar multumirea pe care o ai la final, cu siguranta compenseaza totul. Este important ca in meseria pe care ne-o alegem sa facem totul cu placere si astfel si satisfactiile nu vor intarzia sa apara.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *