Cum am ajuns in Germania cu un autocar Romania – Germania

Cum am ajuns in Germania cu un autocar Romania – Germania

Imi plac multe tari din Europa, insa, de departe preferata mea este Germania. Inca de mica mi-a placut aceasta tara si am fost interesata de ea. Cand am crescut mi-am promis ca prima tara pe care o voi vizita va fi Germania.

Mi-am pus deoparte de la luna la luna economii si in cele din urma, acum mai bine de jumatate de an am ajuns cu ajutorul celor de la https://david-trans.ro/ in Germania.

Am ales o cursa cu un autocar Romania – Germania din doua mari motive. Primul a fost pretul. Pentru mine a fost mult mai accesibil ca pret sa calatoresc cu un autocar Romania – Germania. Apoi, al 2-lea motiv a fost faptul ca am vrut sa trec prin mai multe tari. Avand in vedere faptul ca am plecat pentru prima data intr-o tara straina, am vrut sa simt cu adevarat aceasta calatorie.

Nu regret nici o secunda ca am ales un autocar Romania – Germania, deoarece a fost o calatorie foarte placuta. Cei de la David Trans sunt profesionisti cu adevarat. Soferii au condus foarte atenti si s-au purtat frumos cu pasagerii, conditiile din autocar au fost foarte bune si la un moment dat ne-am oprit si pentru o masa calda la un restaurant aflat pe traseu.

Daca mai asteptam putin, probabil mi-as fi permis sa merg cu avionul. Insa, chiar am vrut sa am o experienta mai deosebita si sa simt cu adevarat ca am plecat intr-o tara indepartata. Data viitoare, cand mai merg voi merge tot cu un autocar Romania – Germania. Cel mai probabil voi merge tot cu David Trans, deoarece nu am nimic sa le reprosez.

Zilele pe care le-am petrecut in Germania au fost minunate. M-am plimbat mult, am vizitat o multime de obiective turistice si m-am bucurat de faptul ca un vis de-al meu s-a implinit.

Daca si tu vrei sa mergi in vacanta, daca mergi la munca sau cu alte treburi prin Germania, iti recomand sa alegi un autocar Romania – Germania  de la David Trans. Pretul unui bilet este acceptabil si conditiile de drum sunt foarte bune. Pentru mai multe detalii, intra pe site-ul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *